Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără însărcinată şi bebeluşul ei au murit la spitalul din Satu Mare, mascaţii chemaţi de medici să îi oprească rudele

O tânără însărcinată şi bebeluşul ei au murit la spitalul din Satu Mare, mascaţii chemaţi de medici să îi oprească rudele

Codruț Rebic
1 minut de citit Publicat la 17:36 16 Oct 2021 Modificat la 20:16 16 Oct 2021

Mai multe persoane din localitatea Stâna au ajuns la Spitalul Județean Satu Mare și au cerut să fie lăsate să intre în unitatea medicală după ce o tânără de 20 de ani, însărcinată, a murit.

La fața locului au fost trimise mai multe forțe de ordine.

Aproximativ cincizeci de persoane din localitatea Stâna s-au adunat în fața Spitalului Județean Satu Mare și au cerut să fie lăsate să intre în unitatea medicală.

Sătmărenii se declară revoltați de faptul că o tânără de 20 de ani, însărcinată în luna a șasea, a ajuns, în urmă cu șase zile la spital, iar în urmă cu o oră a fost declarată decedată. Nici copilul pe care îl aștepta nu a supraviețuit.

Potrivit familiei, Denisa a fost adusă la spital chiar de către soț, în urmă cu șase zile, având simptome de ușoară răceală. Tânara tușea, au spus aparținătorii.

Ea este Denisa, tânăra însărcinată moartă după o "simplă răceală" la Satu Mare

Soțul susține că a vorbit cu Denisa în această dimineață, aceasta se simțea bine și dorea să se întoarcă acasă. După câteva ore însă, tânăra se afla deja în comă indusă, intubată și mutată pe secția de Terapie Intensivă.

Familia susține că tânăra a avut șase teste Covid-19 negative, iar un al șaptelea test a venit înapoi pozitiv.

Aparținătorii sunt supărați și pe faptul că nu s-a cerut acordul familiei pentru intubarea tinerei, care a ajuns pe secția de Terapie Intensivă, notează presasm.ro.

Pentru a preveni eventualele conflicte, și din cauza situației tensionate, unitatea medicală este păzită de polițiști, jandarmi și mascați.

Etichete: Satu Mare
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole