Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără a fost înjunghiată de soţ în parcarea unui mall din Constanţa

O tânără a fost înjunghiată de soţ în parcarea unui mall din Constanţa

Cătălina Smereca
<1 minut de citit Publicat la 12:46 29 Sep 2023 Modificat la 12:46 29 Sep 2023

Tânăra se afla, astăzi, în parcarea unui mall din Constanţa, acolo unde s-a întâlnit cu soţul ei. Bărbatul a înjunghiat-o pe aceasta, apoi a fugit.

Femeia a cerut ajutor, iar medicii SMURD au intervenit în scurt timp şi i-au acordat primul ajutor, apoi au transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Între timp, poliţiştii au început să îl caute pe suspect şi chiar au instalat mai multe filtre rutiere.

"La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 11.30,  polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de sex feminin ar fi fost agresată fizic în parcarea unui mall din municipiul Constanța.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cercetările în acest caz sunt în derulare, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului", se arată într-o informare a IPJ Constanţa.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole