O tânără din Republica Moldov a fost ucisă cu sălbăticie de soţul ei, în Italia, după o căsnicie de 13 ani. Femeia în vârstă de 36 de ani, mamă a trei copii, a fost înjunghiată fără milă de bărbatul de 47 de ani.
În urmă cu o săptămâna, femeia a sunat carabinierii în urma unei dispute cu soțul ei, dar Zinaida a decis să nu-l raporteze. Potrivit autorităților, bărbatul fusese concediat de la firma unde lucra ca zidar și avea crize de gelozie periodice, astfel încât, femeia a decis să se mute în locuința surorilor sale.
„Dacă pleci te omor și apoi mă sinucid”, ar fi fost amenințarea italianului. Zinaida locuia de ani buni în Italia. Avea deja o fiică de 16 ani dintr-o relație anterioară, iar cu italianul avea de asemenea, două fiice, una în vârstă de 12 ani și cealaltă de 8 ani.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, când femeia se întorcea de la muncă, bărbatul a înjunghiat-o cu două lovituri de cuțit, în gât şi în piept, lovituri care i-au curmat viața, informează La Reppublica.
Carabinierii l-au prins pe criminal între localitățile Calcio și Martinengo, apoi l-au dus la cazarma din Treviglio.