Antena 3 CNN Actualitate Social Tânără cu HIV, obligată să se prostitueze la Sălaj

Tânără cu HIV, obligată să se prostitueze la Sălaj

1 minut de citit Publicat la 18:40 16 Mar 2020 Modificat la 18:40 16 Mar 2020

Procurorii îi roagă pe cei care au apelat la serviciile sexuale ale tinerei să contacteze parchetul și să efectueze de urgență analize.

„În perioada decembrie 2019 – martie 2020, prin amenințare, șantaj și umilire, inculpatii P.M.R., P.M.M. și P.E.B. au determinat o victimă de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, să se prostitueze, în diferite locații de pe raza județului Sălaj, deși aceasta este diagnosticată ca fiind purtătoare a virusului HIV", a transmis, luni, într-un comunicat de presă, DIICOT.

Potrivit procurorilor, victima era tratată de către cei trei inculpați ca un sclav, umilită și șantajată cu posibile agresiuni sexuale împotriva copiilor săi.

„Inculpații dețineau controlul total asupra persoanei vătămate și o tratau ca pe un sclav aducător de profit, însușindu-și nu numai banii câștigați de aceasta din prostituție, dar și limitându-i posibilitatea de mișcare. Pentru a o umili și a-i demonstra autoritatea pe care o dețin asupra sa, unul dintre inculpați i-a cerut victimei să iasă din casă și să stea în frig dezbrăcată, pe timp de noapte și iarnă, sub amenințarea unor agresiuni sexuale îndreptate împotriva copiilor victimei." - mai spun reprezentanții DIICOT.

Sumele pe care le primea victima variau de la caz la caz, după negocieri cu clientul și erau cuprinse între 150 lei și 200 lei pentru o oră, iar în situația deplasării la domiciliul clientului de 300 de lei plus transportul cu taxiul, tarif stabilit de către inculpați.

Anchetatorii au mai stabilit că tânăra este înregistrată ca fiind diagnosticată cu virusul HIV din 18 mai 2018, iar până în prezent aceasta nu a respectat indicațiile medicale de dispensarizare și tratament și a pus în pericol sănătatea a numeroase persoane prin întreținerea de relații sexuale neprotejate cu acestea.

Sursă: Mediafax
Etichete: HIV Salaj
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole