Antena 3 CNN Actualitate O tânără din Bucureşti a furat banii părinţilor şi a înlocuit bancnotele cu unele false

O tânără din Bucureşti a furat banii părinţilor şi a înlocuit bancnotele cu unele false

Georgiana Murgilă
1 minut de citit Publicat la 14:47 25 Apr 2024 Modificat la 14:47 25 Apr 2024

Tânăra din Bucureşti a început să fure din banii părinţilor anul trecut, iar bancnotele pe care le fura le înlocuia cu unele false. Între timp, părinţii au încercat să schimbe banii, fără să ştie că sunt falşi, şi au aflat la casa de schimb valutar despre faptul că bancnotele sunt false.

Astfel, poliţiştii au intrat pe fir şi, după o anchetă de câteva luni, au descoperit că bancnotele false erau plasate chiar de fiica celor doi soţi care încercau să schimbe banii.

Agenţii au efectuat, ieri, o percheziţie în casa tinerei, ocazie cu care au găsit 75 de bancnote false (3.750 de dolari). Tânăra a fost reţinută pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

"Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, falsificarea de monede și punerea în circulație de valori falsificate, și au efectuat o percheziție la locuința unei tinere, de 24 de ani, din municipiul București.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul anului 2023, tânăra de 24 de ani ar fi sustras de la domiciliul părinților săi o sumă de bani, în valută, înlocuind-o cu bancnote contrafăcute. 

Ulterior, persoana vătămată, fără vinovăție, ar fi încercat să convertească în lei o parte din suma de bani deținută în valută. 

Pentru administrarea de probatoriu, la data de 24 aprilie 2024, în baza unui mandat de percheziție emis de instanța competentă, la locuința celei în cauză, din municipiul București, a fost efectuată o percheziție domiciliară, unde au fost descoperite și ridicate un telefon mobil, două laptopuri și 75 de bancnote susceptibile a fi falsificate (însumând valoarea de 3.750 de dolari).

În cursul zilei de 24 aprilie a.c., după administrarea probatoriului, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au dispus reținerea tinerei în cauză, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 25 aprilie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole