Din primele informații s-a constatat că o tânără de 19 ani, care conducea pe DN 54 A ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar apoi ar fi intrat pe sensul opus de deplasare și s-a lovit de un podeț, răsturnându-se în afara părții carosabile.
Accidentul a avut loc aseară, la ora 18:09, în afara comunei Călărași din judeţul Dolj.
În urma impactului, o tânără a murit, iar alte trei au fost rănite grav.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, notează Jurnalul de Craiova.