Antena 3 CNN Actualitate Social "Am fost lăsată în scara unui bloc". O tânără care a fost abandonată la naștere cere ajutor pentru a-și găsi familia biologică

"Am fost lăsată în scara unui bloc". O tânără care a fost abandonată la naștere cere ajutor pentru a-și găsi familia biologică

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:15 07 Apr 2023 Modificat la 23:54 07 Apr 2023

În urmă cu 35 de ani, o fetiță era abandonată, de cea care i-a dat viață, pe scările unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei.

Micuța a fost găsită pe treptele reci și a fost dusă imediat la maternitatea Titan, acolo unde o familie a văzut-o și a decis să o adopte.

"În curând se împlinesc 35 ani de când m-am născut și am fost găsită în scara unui bloc din București.

În aprilie 1988, înainte de răsăritul soarelui, am venit pe lume, și, la scurt timp, am fost lăsată într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei, din zona Diham – Piața Minis - Costin Georgian.

Citește și: "A salvat o viață, dar a pierdut-o pe a lui”: Șofer de pe un utilaj de deszăpezire, găsit mort în biroul instituției! Intervenise ieri pentru salvarea femeii gravide din Botoșan

Am fost găsită după câteva ore și am ajuns la maternitatea Titan, unde am avut noroc să îmi cunosc părinții adoptivi", a povestit tânăra.

Acum, în ciuda anilor care au trecut, tânăra vrea să-și cunoască părinții biologici, fiind, după cum spune chiar ea, o dorință care a urmărit-o întreaga viață.

"Am avut o copilărie extrem de frumoasă. Acum, sper să îmi surâdă din nou norocul și să am ocazia de a-mi găsi și de a-mi cunoaște familia biologică.

Vă rog să mă ajutați să-mi împlinesc visul de-o viață. Mulțumesc anticipat pentru gândurile bune și pentru ajutor!“, a mai adăugat ea.

Mesajul a fost postat pe pagina de Facebook "Copiii niciodată uitați ai României“, unde oamenii care au fost abandonați în copilărie primesc sprijin pentru a-și găsi părinții biologici, potrivit adevarul.ro.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole