Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr din Suceava a fost reţinut, după ce ar fi bătut o oaie şi riscă până la cinci ani de închisoare

Un tânăr din Suceava a fost reţinut, după ce ar fi bătut o oaie şi riscă până la cinci ani de închisoare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:43 02 Apr 2024 Modificat la 19:43 02 Apr 2024

Conform autorităţilor, incidentul a avut loc în luna august a anului 2022, când tânărul în cauză a agresat o oaie cu brutalitate.

Bărbatul este acuzat că a lovit intenționat ovina, izbind-o cu forță de pământ și ulterior aplicându-i lovituri repetate cu pumnii și picioarele.

Tânărul de 31 ani, din comuna Burla, județul Suceava, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de "rănirea cu intenţie a animalelor".

"La data de 1 aprilie 2024, în urma probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul I.P.J. Suceava, s-a dispus măsura reţinerii bărbatului de 31 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea cu intenţie a animalelor, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava", au precizat reprezentanții IPJ Suceava.

Cercetările în acest dosar au loc sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Poliţiştii reamintesc că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecţia animalelor, relele tratamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la cinci ani sau cu amendă rănirea cu intenţie a animalelor.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole