Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Tânăr de 16 ani, snopit în bătaie la o secţie de poliţie din Timiş | Părinţii au depus plângere la Parchet

Tânăr de 16 ani, snopit în bătaie la o secţie de poliţie din Timiş | Părinţii au depus plângere la Parchet

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:04 07 Iul 2023 Modificat la 19:04 07 Iul 2023

Totul a pornit după ce adolescentul a fost prins conducând un tractor. Băiatul de 16 ani obișnuia să conducă des tractorul familiei. A mai fost prins la volan fără permis, existând deja un dosar penal pentru această faptă. De data aceasta însă, potrivit declarațiilor lui și ale familiei, polițiștii care l-au oprit în trafic au decis să ia și măsuri în afara legii.

"M-au băgat în mașină, mi-au luat telefonul şi m-au dus la secţie la Făget. M-am pus pe scaun acolo și venit un domn și mi-a dat o palmă. După aia dna. şefă  Anabela a luat bastonul şi mi-a dat în spate, peste mână. Mai mult, m-a înjurat şi m-a jignit", spune tânărul. 

După ce au terminat de aplicat corecția, polițiștii au dat adolescentului telefonul înapoi. Acesta și-a sunat imediat verișorul să vină să-l ajute.

"Este un copil! Cum să dai așa, să-l iei de gât, să-l arunci jos, să vii pe la spate, îi dai cu palma, peste timpan şi moalele capului. Noi nu e posibil așa ceva. Și cu bastonul să cunoaște. Avem poză", spune mama tânărului.

Tatăl minorului susține că băiatul a fost obligat să semneze o declarație, deși el este minor și nu era însoțit de un tutore legal.

"Eu nu am fost de față, nici avocatul din partea lui că e minor. Trebuia să-i dai un avocat, n-o fost nimeni. Şi acuma tremur tot. De marți seara tot umblu pe drumuri ca să nu aibă nimic, să nu rămână cu traume", spune tatăl copilului. 

Minorul a obținut un certificat medico-legal care atestă faptul că a suferit mai multe leziuni la nivelul corpului, unele de o lungime de 17cm. Reprezentanții IPJ Timiș au deschis o anchetă după plângerile depuse de familia victimei.

"Au fost dispuse verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale în consecință. Totodată, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Timiș nu tolerează astfel de comportamente", spune IPJ Timiş. 

Dacă vor fi găsiți vinovați, polițiștii riscă să fie dați afară din instituție. 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole