Un jandarm constănţean care păzea Serviciul de Probațiune a găsit asupra unui tânăr de 23 de ani, în urma controlului cu detectorul de metale, un briceag și un spray iritant-paralizant.
Tânărul se prezentase la Serviciul de Probațiune pentru monitorizarea periodică.
Jandarmul a cerut sprijinul colegilor săi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa care au întocmit acte de sesizare pentru constituirea dosarului de cercetare pentru port fără drept de obiecte periculoase in instituțiile publice.
Bărbatul a declarat că avea acele obiecte asupra sa „în scop de autoapărare”, informează Jandarmeria Constanța.