Dependenţa de jocurile de noroc i-a adus mare ghinion tânărului care a vrut să câştige o sumă mare de bani.
Din cauză că a pierdut, jucătorul a luat o bucată mare de piatră şi s-a răzbunat pe aparatele de joc.
„La data de 25 octombrie a. c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de către o femeie, de 35 de ani, din orașul Rovinari, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că în noaptea de 24/25 octombrie a. c.,au fost distruse 11 aparate la doua săli de jocuri din orașul Rovinari.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din orașul Rovinari, ar fi provocat distrugeri cu un corp dur , la 9 aparate de jocuri din incinta unei societăți comerciale din orașul Rovinari.
De asemenea, tânărul ar mai fi provocat distrugeri la două aparte din incinta altei săli de jocuri din localitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiști continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, potrivit Gorj Online.