Totul s-a întâmplat vineri, 31 iulie 2020, într-un bloc din Sectorul 3, în jurul orei 14.00, atunci când tânărul, cunoscut cu afecțiuni psihice, a început să facă scandal în bloc.
Oamenii au sunat la numărul de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 13. Aceștia au cerut ajutorul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, având în vedere că tânărul îi amenința și lovea cu un extinctor în pereți.
Intervenția mascaților a fost filmată, iar imaginile au ajuns în spațiul public. Pe acestea se poate observa cum polițiștii, înarmați și dotați cu scuturi, încearcă să îl liniștească pe tânărul care făcea scandal și care era înarmat cu un extinctor.
La un moment dat, unul dintre polițiști a aruncat o grenadă-fumigenă către acesta, iar explozia nu a făcut altceva decât să îl eneverze și mai tare pe scandalagiu.
A urmat o a doua grenadă, timp în care polițiștii ar fi avut suficient timp să îl imobilizeze și să îl încătușeze.
După ce l-au atacat efectiv cu grenade, mascații au încercat să îl liniștească spunându-i că totul va fi bine.
A urmat un moment îngrozitor, după ce tânărul s-a baricadat în apartamentul său, apoi a ieșit pe balcon și a sărit în gol, de la etajul șase. A aterizat pe o mașină parcată lângă bloc și s-a rănit extrem de grav.