Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânăr înjunghiat, în urma unui scandal izbucnit într-un apartament din Câmpulung Muscel

Tânăr înjunghiat, în urma unui scandal izbucnit într-un apartament din Câmpulung Muscel

<1 minut de citit Publicat la 15:11 22 Sep 2019 Modificat la 15:11 22 Sep 2019

Un tânăr de 18 ani a fost înjunghiat, duminică, în timpul unui conflict izbucnit în municipiul Câmpulung Muscel pe fondul consumului de alcool, poliţiştii efectuând cercetări.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în conflict au fost implicaţi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Cel mai tânăr dintre ei a fost înjunghiat în zona toracelui, fiind transportat în stare gravă la spital.

„Toţi cei implicaţi au fost identificaţi şi se află în custodia poliţiştilor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor”, precizează IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, conducerea anchetei a fost preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, care urmează să dispună măsurile legale după clarificarea împrejurărilor în care a avut loc agresiunea.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole