Antena 3 CNN Actualitate Tânăr găsit spânzurat în arestul poliției

Tânăr găsit spânzurat în arestul poliției

<1 minut de citit Publicat la 18:17 06 Sep 2016 Modificat la 18:17 06 Sep 2016

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi a demarat, marţi, o anchetă în cazul unui timişorean găsit spânzurat în celula în care a fost dus în noaptea de 2 spre 3 septembrie, la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ. 

Surse apropiate cazului au declarat pentru AGERPRES că Grigore Valentin Dumitru, în vârstă de 33 ani, fusese prins în Târgu Jiu în timp ce sustrăgea genţile unor studenţi, din două autoturisme. Bărbatul avea antecedente penale şi pentru că pe numele său figura un mandat de arestare preventivă emis de IPJ Mehedinţi, a fost predat sub escortă poliţiştilor mehedinţeni. 

Potrivit anchetatorilor, suspectul se afla singur în celula Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Mehedinţi şi nu se ştie încă de unde a avut şireturile cu care şi-a pus capăt zilelor, fiind sumar îmbrăcat şi în picioare purta papuci. 

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin pentru efectuarea necropsiei, iar apoi a fost ridicat de o rudă pentru a fi înmormântat. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole