Tanarul de 32 de ani a fost gasit fara suflare de medicii de la Ambulanta.
"A fost găsit în propria locuinţă, în propriul pat, înjunghiat, cu multiple plăgi la nivelul scalpului, feţei, gâtului. Era rigid şi nu s-a mai putut face nimic", a precizat Cornelia Bernardi, medic SAJ Mehedinți.
Polițiștii iau în calcul varianta ca principal suspect să fie chiar tatăl victimei, în vârstă de 80 de ani. Surse din anchetă susţin că bătrânul l-ar fi anunțat pe ginerele său că și-a ucis fiul.
Şi vecinii mărturisesc că ar fi existat un conflict între cei doi, deși nu locuiau împreună.
"Din câte ştiu eu, bătrânul stătea singur aici şi am văzut copilul recent pe aici cu el. Cred că era plecat în străinătate, nu ştiu, că nu l-am văzut de mult timp pe aici pe băiat", spune o vecină.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.