Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânăr fără centură aruncat dintr-un BMW rupt în două, accident filmat în Botiz, Satu Mare

Tânăr fără centură aruncat dintr-un BMW rupt în două, accident filmat în Botiz, Satu Mare

Codruț Rebic
<1 minut de citit Publicat la 21:23 13 Oct 2021 Modificat la 21:23 13 Oct 2021

Tânărul de 19 ani conducea un BMW şi nu purta centura de siguranţă, marţi noapte, pe un drum din localitatea Botiz, judeţul Satu Mare, atunci când a şi provocat un cumplit accident.

Accidentul din Botiz a fost filmat de o cameră de supraveghere montată în zonă.

Din iamgini se vede cum BMW-ul scăpat de sub control a lovit un cap de pod, iar apoi șoferul, în vârstă de 19 ani, a fost aruncat din mașină din cauza forței impactului.

Totul s-a întâmplat pe strada Șirul Mare. Tânărul a suferit răni extrem de grave şi se zbate între viaţă şi moarte, având numeroase leziuni şi traumatisme, inclusiv o posibilă fratură de coloană.

Mai mult, medicii i-ar putea amputa un picior.

Victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe, unde a fost supus imediat unor intervenții chirurgicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole