Antena 3 CNN Actualitate El este tânărul ucis într-o sală de fitness din București

El este tânărul ucis într-o sală de fitness din București

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:45 19 Ian 2021 Modificat la 18:45 19 Ian 2021

Crima care a avut loc luni după amiază la o sală de forță din Capitală a îngrozit o țară întreagă.

Un bărbat a fost înjughiat mortal, după un conflict verbal izbucnit într-o sală de foță din Capitală.

Din păcate, iată că și în 2021 legea străzii domnește în cartierele bucureștene.

El este criminalul care i-a luat viața tânărului de 20 de ani

Foto: Voinea L. Vlad/Facebook

Cei doi tineri s-au certat încă de acum câteva zile la sala de fitness

Tragedia a avut loc în cartierul Vitan, în zona Răcari. Potrivit martorilor, cei doi tineri s-au certat încă de acum câteva zile, iar astăzi a avut loc conflictul verbal care s-a încheiat cu o crimă.

Trupul neînsuflețit al tânărului urmează să fie ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

''Astăzi, în jurul orei 16.00, prin apel 112, o persoană a sesizat un conflict între doi bărbați, în urma căruia unul a fost lovit cu un obiect ascuțit. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 11, care pe baza primelor informații au depistat in zonă, un tânăr, pe care l-au condus la sediul subunității.

De asemenea, la adresă s-au deplasat echipaje de prim ajutor, care acordă îngrijiri bărbatului rănit. În pofida eforturilor medicale, tânărul a decedat.

Trupul neînsuflețit urmează a fi ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor'', se arată în comunicatul transmis de Poliţia Capitalei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole