Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânăr pe bicicletă, omorât de ambulanță, pe un drum național din Galați

Tânăr pe bicicletă, omorât de ambulanță, pe un drum național din Galați

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 11:13 03 Oct 2022 Modificat la 14:44 03 Oct 2022

Accidentul s-a produs pe DN24, între localitățile Munteni și Tecuci.

Polițiștii din Galați au stabilit că un bărbat de 64 ani, în timp ce conducea o ambulanță care avea în funcțiune sistemele luminoase deoarece transporta un pacient, către Tecuci, a surprins și accidentat mortal un biciclist care mergea în apropierea axului drumului, în același sens de mers. 

În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 30 ani, din comuna Vânători, a murit. 

Acesta nu purta nici un element reflectorizant, iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante, în afară de catadioptrii de la pedale. Zona producerii acestui accident rutier este neiluminată, informează Poliția Galați, potrivit Mediafax.

Șoferul ambulanței are permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a petrecut acest tragic accident rutier.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole