Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr din Alba a murit după ce s-a împuşcat accidental cu arma de vânătoare

Un tânăr din Alba a murit după ce s-a împuşcat accidental cu arma de vânătoare

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 17:09 14 Ian 2023 Modificat la 17:09 14 Ian 2023

Poliţia Oraşului Baia de Arieş a fost sesizată, sâmbătă, în jurul orei 9, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la o stână de animale de pe raza comunei Poşaga, un bărbat a decedat.

"La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare, formată din poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică, arme, explozivi, substanţe periculoase şi criminalistic, iar din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 34 de ani, din comuna Poşaga, deţinător legal de armă de vânătoare, ar fi folosit arma, împrejurare în care, în mod accidental, ar fi suferit leziuni, la nivelul capului, produse prin împuşcare", se menţionează în comunicat.

Tânărul în vârstă de 34 de ani a murit pe loc

IPJ Alba precizează că cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, precum şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole