El are 22 de ani şi s-ar fi folosit de documente false şi o uniformă cu inscripţii şi grade, pentru a opri autovehicule în apropiere de Nădlac.
Falsul poliţist avea în maşină o uniformă cu inscripţii şi grade, girofar, stroboscop şi legitimaţii
"Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Arad cercetează un bărbat de 22 de ani, din Arad, bănuit de săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale.
Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie – februarie 2021, cel în cauză, pretinzând a fi angajat al unei instituţii şi folosindu-se de documente false şi o uniformă cu inscripţii şi grade, ar fi oprit autovehicule în apropierea P.C.T.F. Nădlac.
În autoturismul celui bănuit au fost descoperite mijloace de avertizare luminoase (girofar, stroboscop), diverse documente şi legitimaţii.
Tânărul a fost reţinut
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Arad, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă documentarea în vederea stabilirii întregii activităţii infracţionale a bărbatului, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad", se arată în comunicatul Poliţiei remis, vineri, presei.