Un tânăr în vârstă de doar 27 de ani și-a găsit în această după amiază sfârșitul, într-un mod tragic, în comuna Iecea Mare din județul Timiș. Un mal de pământ s-a surpat și s-a prăbușit peste el, astfel tânărul a murit îngropat de viu.
"Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara și Secției Sânnicolau Mare intervin în comuna Iecea Mare pentru extragerea unei persoane rămase blocată sub pământ surpat.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, un autocamion cu container și un buldoexcavator, o ambulanță SAJ și un echipaj SMURD cu medic.
Citește și: Vremea extremă face primele victime în România. Doi ciobani au fost uciși de trăsnet, în Cluj
Au fost solicitate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Iecea Mare, Cărpiniș și Lenauheim și a fost anunțat ITM", potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș.
Tânărul de 27 ani a fost scos de sub pământ, însă din păcate acesta era mort.