Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr de 21 de ani a murit, după ce maşina lui s-a izbit puternic de un copac de pe marginea drumului, în Tulcea

Un tânăr de 21 de ani a murit, după ce maşina lui s-a izbit puternic de un copac de pe marginea drumului, în Tulcea

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 09:33 27 Mai 2023 Modificat la 09:33 27 Mai 2023

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea accidentului rutier de pe DJ 222.

Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, un tânăr de 21 de ani, din județul Tulcea, care conducea un autoturism pe DJ 222, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit drumul, intrând în coliziune cu un arbore.

Echipajul medical prezent la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare tânărului de 21 de ani, însă, din nefericire, acesta a fost declarat mort.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului, potrivit Mediafax.
 

Etichete: accident copac Tulcea
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole