Acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor, a circulat pe contrasens, iar autoturismul nu era înmatriculat. Lista neregulilor este însă mult mai lungă.
Tânărul de 19 ani, din Bacău, a reușit să doboare orice record de până acum după ce a încălcat mai multe reguli rutiere. Tânărul a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din localitatea Răcăciuni, apoi a accelerat și a întors brusc mașina pe șosea, punând astfel în pericol siguranța celorlalți șoferi.
Și asta nu este tot. Șoferul a circulat pe o distanță destul de mare pe contrasens.
În cele din urmă, acesta a fost prins de polițiștii care și-au dat imediat seama ce anume l-a determinat pe proaspătul șofer să fugă din calea oamenilor legii. Acesta conducea un autoturism cu numere de înmatriculare expirate de nu mai puțin de trei ani.
În urma acestui episod tânărul a rămas fără permisul de conducere pentru patru luni de zile.
În ciuda acestui lucru, în urmă cu câteva zile, băiatul a fost prins din nou de polițiști la volan. Atunci a fost reținut pentru 24 de ore și a rămas fără permisul de conducere pentru următorii doi ani și două luni. În plus are de achitat și o amendă de peste 21.000 de lei.