Luni, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş din cadrul Secţiei Regionale de Transporturi Craiova au constatat că au fost furate două cupoane de şină de cale ferată, în lungime de 8, respectiv 11 metri liniari, depozitate în zona Staţiei CF Merişani.
Aceștia au început cercetările şi au descoperit bunurile sustrase, care erau ascunse pe un teren viran de pe raza aceleiaşi comune Mărăcineni.
Hoţii nu s-au gândit că poliţiştii îi aşteptau să se întoarcă la şinele furate şi ascunse pentru a le putea valorifica.
"Poliţiştii au efectuat o activitate operativă, ocazie cu care, în aceeaşi seară, jurul orei 19.00, au depistat în flagrant delict un tânăr de 18 ani, împreună cu un minor de 15 ani, ambii din Merişani, care încercau să fasoneze bucăţile de şină ferată sustrase", a precizat IPJ Argeş, potrivit Adevarul.ro.
Tinerii au fost conduşi la sediul Poliţiei, unde, după administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de tânărul de 18 ani, urmând ca ulterior să fie dispuse măsuri preventive.