Apelul la 112 a fost dat în urmă cu scurt timp.
Tânărul de 18 ani, student, fusese dat dispărut de acasă încă de acum trei zile. de bunicul său. Din păcate, acesta a fost găsit mort în spatele unui centru comercial din Capitală.
La fața locului au ajuns polițiștii și ofițerii Serviciului Omoruri din subordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Aceștia fac cercetări pentru a stabili dacă este o moarte suspectă sau este vorba despre o sinucidere.
Bunica și bunicul tânărului au ajuns la fața locului. Aceștia s-au prăbușit de durere în momentul în care au văzut trupul nepotului lor.
Băiatul a putut fi identificat cu ușurință, deoarece avea documentele de identitate la el.