Antena 3 CNN Actualitate Sute de mii de taloane de pensie au fost tipărite greșit! Seniorii vor primi banii reținuți la următoarea pensie

Sute de mii de taloane de pensie au fost tipărite greșit! Seniorii vor primi banii reținuți la următoarea pensie

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:08 09 Ian 2023 Modificat la 11:14 09 Ian 2023

CCR a decis că plata contribuțiilor de sănătate pentru pensii mai mari de 4.000 de lei este neconstituțională, însă taloanele erau deja tipărite la data deciziei, astfel încât sumele au fost reținute. Așadar, banii vor fi acordați românilor la următoarea pensie.  

Vorbim despre taloanele pentru pensii care au fost tipărite greșit pentru luna ianuarie. Este vorba despre pensiile mai mari de 4.000 de lei pentru care s-a plătit ilegal contribuția de 10% la Sănătate. 

Cu alte cuvinte, potrivit CCR, nicio pensie aflată în plată, indiferent că este specială sau contributivă, nu poate fi micșorata prin OUG. Era vorba despre contribuția de 10% la Sănătate, introdusă de Guvern prin OUG pentru pensiile mai mari de 4000 de lei. 

Așadar, judecătorii CCR au explicat în motivare faptul că Guvernul nu poate diminua cuantumul pensiilor aflate în plată prin OUG: nici prin introducerea de impozite, nici prin alte contribuții impuse, pentru că o astfel de măsură ar afecta dreptul fundamental la pensie prevăzut de Constituție.

Motivarea Curții a venit pe 29 decembrie, motiv pentru care taloanele de pensii pe luna ianuarie au fost tipărite greșit pentru românii cu pensii de peste 4000 de lei. Altfel spus, acestora li s-a reținut și în luna ianuarie contribuția 10% la Sănătate, scrie RomâniaTV.

Marius Budăi a explicat că taloanele de pensie au fost tipărite înainte de Decizia Curții și tot atunci au fost trimiși și banii în teritoriu. Motiv pentru care Casa Națională de Pensii va aplica decizia CCR abia din luna februarie, atunci când românii cu pensii de peste 4000 de lei nu vor mai plăti contribuția la Sănătate.  

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole