″Ne-am îngrijorat de modul în care suntem tratați de către Departamentul de Stat al SUA. Nu vrem să supărăm SUA, dar este o zi mare și pentru noi.
De asemenea, ne simțim deranjați când ministrul nostru de interne se află pe lista lor de sancțiuni”, a declarat o sursă talibană.
O pictură murală de la fosta ambasadă a SUA la Kabul a fost acoperită cu o pictură imensă a steagului talibanilor, potrivit The Telegraph.
Talibanii au anunțat pe 7 septembrie formarea unui guvern interimar al Afganistanului, declarând țara „Emiratul Islamic”
La inaugurarea noului guvern au fost invitate să participe Rusia, China, Qatar, Turcia, Pakistan și Iran.
La 11 septembrie 2001, teroriștii au deturnat patru avioane de pasageri și le-au izbit de turnurile World Trade Center din New York și Pentagon, unul căzând pe un câmp din Pennsylvania.
În acel moment, fondatorul Al-Qaeda, Osama bin Laden, se afla în Afganistan, sub protecția talibanilor.
Când aceștia au refuzat să-l predea pe Bin Laden, Statele Unite au invadat Afganistanul în fruntea unei coaliții, i-au îndepărtat rapid pe talibani, au promis să sprijine democrația și să elimine amenințarea teroristă.
Până în decembrie 2001, regimul taliban a fost răsturnat.