Antena 3 CNN Actualitate Locale Tâlhar, prins de un elev de la Școala de Poliție: „A acționat ca în filme”

Tâlhar, prins de un elev de la Școala de Poliție: „A acționat ca în filme”

<1 minut de citit Publicat la 22:06 26 Iun 2018 Modificat la 22:06 26 Iun 2018

Un elev de la Școala de Agenți de Poliție din Cluj, în vârstă de 21 de ani, a reușit să prindă un bărbat care a tâlhărit un batrân, în Suceava.

Tânărul era însoțit de câțiva prieteni, când a observat un inidivid care a smuls o borsetă din mâna unui bătrân, iar apoi a fugit.

Viitorul polițist a pornit în urmărirea hoțului, reușind să-l imobilizeze și să-l rețină până la sosirea patrulei de poliție. Borseta, în care se aflau bunuri în valoare de peste 500 de lei, i-a fost înapoiată păgubitului. 

Autorul tâlhăriei a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar tânărul erou a fost lăudat de către autorități.

„Știți, am avut mare noroc că tânărul polițist era în zonă, a acționat “ca în filme”, chiar nu mă așteptam, îi mulțumesc din suflet! Toată stima!”, a declarat victima, potrivit Obiectiv Suceava.

Etichete: prins Suceava
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole