Antena 3 CNN International News Vânt de război și în Pacific: China a trimis zeci de avioane de luptă spre Taiwan după ce SUA și Japonia și-au etalat forța navală

Vânt de război și în Pacific: China a trimis zeci de avioane de luptă spre Taiwan după ce SUA și Japonia și-au etalat forța navală

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 09:41 24 Ian 2022 Modificat la 10:45 25 Ian 2022

Incursiunea a avut loc duminică și este ce mai mare de acest tip de la începutul anului.

Operațiunea militară a Beijingului vine la o zi după ce SUA și Japonia au făcut o demonstrație de forță în Marea Filipinelor, mobilizând o flotă compusă din două portavioane americane, două vase amfibii de asalt ale SUA și un distrugător de elicoptere japonez.

De asemenea, la misiunea comună au luat parte două crucișătoare americane dotate cu rachete ghidate și cinci distrugătoare.

[GAL layout="4"]

Marea Filipinelor este o zonă din Oceanul Pacific la est de Taiwan, situată între acest teritoriu autoguvernat, teritoriile americane din Guam și Insulele Mariane de Nord.

O declarație a Marinei Militare a SUA precizează că navele deplasate în Marea Filipinelor au efectuat "antrenamente în vedere păstrării și apărării unei regiuni Indo-Pacifice libere".

La incursiunea chineză în apropiere de Taiwan a participat și un bombardier nuclear

Duminică, Beijingul a trimis lângă Taiwan 24 de aparate de vânătoare J-16, 10 aparate de vânătoare J-10, două avioane de transport Y-9, două aparate de avertizare anti-submarin Y-8 și un bombardier H-6 cu capabilități nucleare, a precizat Ministerul taiwanez al Apărării.

În replică, armata teritoriului autoguvernat a lansat avertismente radio și și-a activat sistemele defensive cu rachete.

Cele 39 de aparate chineze au zburat în ADIZ, o zonă definită drept "spațiul aerian situat deasupra solului sau apei în, care țara solicită o identificare imediată și precisă, poziția și controlul de trafic al aeronavei, în interesul securității naționale".

ADIZ nu este totuna cu spațiul aerian al unei țări.

China nu exclude preluarea o preluare prin forță în Taiwan

Incursiunea de duminică, cea mai mare de la începutul anului curent, a fost, totuși, mai redusă decât cea din 4 octombrie, anul trecut, când autoritățile de la Taipei au raportat cea mai mare operațiune aeriană chineză înregistrată vreodată în apropierea insulei, la care au participat 56 de avioane militare.

Analiștii politici internaționali consideră că ultima operațiune a Beijingului lângă Taiwan este o replică la desfășurarea militară americano-japoneză din Marea Filipinelor și, totodată, parte a unui demers mai amplu, de erodare a dorinței de luptă și rezistență a Taiwanului.

Taiwan și China continentală au avut guvernări diferite, de la finele războiului civil chinez, când naționaliștii s-au retras în insulă, în urmă cu mai bine de 70 de ani.

Însă conducerea comunistă de la Beijing consideră Taiwan drept parte a teritoriului național și nu a exclus o preluare prin forță a acestuia.

Taiwan este susținut politic și militar de SUA, care s-au angajat să apere acest teritoriu în cazul unei agresiuni chineze.

Foto principală: avion de vânătoare chinez J-16

Foto galerie: misiune comună SUA - Japonia în Marea Filipinelor

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole