Ciclistul sloven Tadej Pogacar, care a câştigat al treilea său Tur al Franţei, s-a retras de la Jocurile de la Paris invocând oboseala, a anunţat, luni, Comitetul Olimpic Sloven.
„Din păcate, Tadej Pogacar şi-a anulat participarea din cauza oboselii extreme”, a declarat antrenorul echipei olimpice.
Întrebat duminică despre Jocurile Olimpice, ciclistul în vârstă de 25 de ani a rămas evaziv, preferând să menţioneze „visul” său de a deveni într-o zi campion mondial.
Tadej Pogacar a câştigat duminică, la Nisa, Turul Franţei pentru a treia oară.
Echipa lui Pogacar a încasat peste 800.000 de euro după victoria din Turul Franţei
Echipa ciclistă UAE Emirates a încasat 806.810 euro pe parcursul ediţiei din acest an a Turului Franţei, din care 500.000 doar pentru victoria finală a slovenului Tadej Pogacar, duminică la Nisa, informează L'Equipe, potrivit Agerpres.
Pogacar a obţinut cu această ocazie a treia sa coroană în Tour de France, după cele din 2021 şi 2022, detronându-l pe danezul Jonas Vingegaard, câştigătorul cursei din Hexagon în 2022 şi 2023.
Slovenul a recoltat totodată suma de 66.000 de euro pentru cele şase victorii de etapă (11.000 de euro pentru fiecare succes).
Pe locul secund în ierarhia câştigurilor din Turul Franţei 2024 s-a clasat Visma-Lease a Bike, echipa lui Jonas Vingegaard, ocupantul locului secund în clasamentul general final, cu un total de 356.220 de euro.
Podiumul a fost completat de Soudal Quick-Step, formaţia belgianului Remco Evenepoel (locul 3), care a adunat 248.860 de euro în cele trei săptămâni de cursă.