Potrivit IGPR, polițiștii au aplicat măsuri asigurătorii asupra a 287 de tablouri în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.
Din cercetări a reieșit că, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București ar fi vândut tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian, etc.
Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, acestea ar fi fost însoțite de certificate de expertiză, întocmite de către un expert acreditat, în care se menționa, în mod nereal, că picturile care purtau, în fals, semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora.
Până în prezent, au fost audiați mai mulți clienți, care s-au constituit parte civilă în cauză, cu sume cuprinse între 2.500 de lei și 200.000 de lei.
În acest caz, polițiștii au făcut în 16 decembrie 2021 zece percheziții domiciliare la sediul unei instituții de cultură și locuințele, respectiv sediile unor persoane fizice și juridice, situate în municipiul București și în județele Iași și Botoșani.