Antena 3 CNN Actualitate Cultură Tabăra de creaţie “Vara pe uliţă”, la Muzeul Satului

Tabăra de creaţie “Vara pe uliţă”, la Muzeul Satului

2 minute de citit Publicat la 12:39 06 Iul 2017 Modificat la 12:39 06 Iul 2017

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 3 iulie – 11 august 2017 proiectul pedagogic Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, ediţia a XXV-a. Proiectul care face parte din programul pedagogic Vacanță la Muzeul Satului  împlinește 25 de ani de la înființare și 10 ani de când este BRAND de țară. Ediția acestui an aduce în atenție meșterii populari care ”au crescut” pasiunea copiilor pentru meșteșug și copiii care și-au întrecut maeștrii.

Copii şi tineri, dornici să înveţe din tainele meşteşugurilor tradiţionale româneşti, sunt așteptati să participe în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00,  timp de 6 săptămâni la  atelierele:  olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, croit ii, modelaj – grupa baby, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile, împletituri vegetale, măști populare, pictură naivă, păpuşi, instrumente muzicale, dansuri populare, jucării din lemn. Sunt organizate și ateliere de pictură – desen grupa baby, foto, teatru de păpuşi.

Între orele 12.00 – 13.00 are loc Pauza de Divertisment  în care vor avea loc activităţi de socializare – dialogul civilizațiilor, jocuri tradiţionale din satul de altădată, concursuri, teatru, poezie, instrumente muzicale, cunoașterea animalelor domestice, activități de prevenție și prim – ajutor, noţiuni de protecţie şi reguli de circulaţie, grădinărit etc.

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” reprezintă o alternativă bună în a petrece vacanţa de vară în Bucureşti, într-un mod educativ. Atelierele propuse, dar şi activităţile din pauza de divertisment sunt gândite special pentru toate categoriile de vârstă şi au menirea de a promova patrimoniul cultural material şi imaterial al României.


Pentru modulele II, III, IV, V și VI se mai fac încă înscrieri, de  luni până joi, între orele 10.00 – 16.00 și vineri între orele 10.00 – 13.00, la sediul muzeului sau online.
MODUL II              MODUL III      MODUL IV          MODUL  V                  MODUL VI
10 – 14 iulie      17 – 21 iulie    24 – 28 iulie     31 iulie – 4  august    7 – 11 august

Participă: copii şi tineri cu vârste cuprinse între 3 - 18 ani, seniori.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 3 -9 ani, obligatoriu vor avea nevoie de însoţitor.
ÎNSCRIERILE SE VOR FACE PE BAZA CERTIFICATULUI DE NAŞTERE RESPECTIV A CĂRŢII DE IDENTITATE.
Taxa de participare: 150 lei / participant / modul (săptămână) Taxa pentru însoţitor: 20 lei / persoană / modul (săptămână) În limita locurilor disponibile pot participa gratuit, persoane cu dizabilităţi sau cu probleme sociale.

Pentru detalii asupra numărul de locuri libere rămase, dar şi pentru alte informaţii: www.muzeul-satului.ro

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole