Antena 3 CNN Actualitate Sute de oameni în stradă, în Ferentari, după ce poliţiştii au încătuşat tineri care făceau grătar

Sute de oameni în stradă, în Ferentari, după ce poliţiştii au încătuşat tineri care făceau grătar

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 21:35 06 Iun 2021 Modificat la 21:35 06 Iun 2021

Totul s-a întâmplat în această după-amiază în cartierul Ferentari din Bucureşti, după ce câţiva tineri au făcut grătar şi ascultau muzică tare, de la un autoturism aflat în parcare.

Oamenii care locuiesc în zonă au sunat la 112 şi s-au plâns de zgomotul pe care tinerii îl făceau, astfel că un echipaj de Poliţie s-a deplasat în zonă.

Poliţiştii au fost întâmpinaţi cu înjurături, iar tinerii care făceau grătar au refuzat să se legitimeze, moment în care au început să fie agresivi.

Drept urmare, poliţiştii au chemat în ajutor şi alte echipaje.

Sute de oameni în stradă, scandal cu Poliţia în Ferentari

"Astăzi, 06.06.2021, prin apel 112, Secția 24 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe persoane, aflate într-un autoturism, ascultă muzică la un volum ridicat și deranjează liniștea publică.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constat ca mai multe persoane se aflau în fața unui bloc,  găteau, consumau băuturi alcoolice. 

La vederea polițiștilor au adresat expresii jignitoare, iar la solicitarea de a se legitima, au refuzat. Au fost solicitați în sprijin polițiștii aflați în zonă, care s-au deplasat la locație, 6 persoane fiind conduse la sediul subunității de poliție.

Persoanele conduse, 4 adulți, cu vârste cuprinse între 21 și 43 de ani și doi minori de 16 și respectiv 17 ani.

3 persoane sunt sancționate pentru refuz de legitimare, conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, iar  alte trei pentru încercarea de a  împiedica polițiștii să își exercite atribuțiile de serviciu.

De asemenea, sunt aplicate trei sancțiuni contravenționale, conform legii nr. 54 din 2012, pentru desfășurarea activităților de picnic, în zone neamenajate pentru astfel de activități", se arată într-o informare a Poliţiei.

Etichete: Ferentari București
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole