Antena 3 CNN Externe Sute de mii de americani cer suspendarea președintelui Donald Trump

Sute de mii de americani cer suspendarea președintelui Donald Trump

<1 minut de citit Publicat la 09:53 09 Feb 2017 Modificat la 09:53 09 Feb 2017

Sute de mii de americani au semnat o petiție prin care se caută suspendarea președintelui american Donald Trump.

Inițiativa a fost lansată chiar în ziua în care Donald Trump a fost învestit în funcția de președinte al Statelor Unite și a strâns, până la momentul redactării acestui articol, aproximativ 773.000 de semnături.

Pentru suspendarea lui Donald Trump, Congresul ar trebui să constate că președintele a trădat, a luat mită sau este vinovat de “alte infracțiuni și crime”.

Astfel de motive au fost invocate în cazul a trei președinți americani până în momentul prezent: Andrew Johnson, în 1868, Bill Clinton, în 1999 și Richard Nixon, în 1974.

Inițiatorii petiției susțin că Donald Trump se face vinovat de înaltă trădare, pentru că președintele american încalcă un articol din Constituția Statelor Unite, referitor la retribuții primite din surse străine.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole