Antena 3 CNN Externe Orașul asaltat de teroriști. Sute de combatanţi jihadişti se pregătesc de o luptă până la moarte

Orașul asaltat de teroriști. Sute de combatanţi jihadişti se pregătesc de o luptă până la moarte

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:36 24 Oct 2016 Modificat la 19:36 24 Oct 2016

Câteva sute de combatanţi jihadişti au venit din Siria în ultimele zile pentru a-i ajuta pe combatanţii grupării Stat Islamic în oraşul irakian Mosul, vizat de o ofensivă internaţională, au declarat luni surse din anturajul ministrului francez al apărării, relatează AFP.

„În acest stadiu, am observat mai degrabă transferuri ale combatanţilor din Siria în Irak, decât în sens contrar”, a declarat această sursă, vorbind despre „câteva sute de combatanţi” în cursul ultimelor zile.

„Există deci posibilitatea unui scenariu unde Daesh (acronimul arab al organizaţiei Stat Islamic) încearcă să reziste cât mai mult posibil”, potrivit acestei surse.

Lansată în urmă cu o săptămână, ofensiva irakiană sprijinită de coaliţia internaţională împotriva Stat Islamic se apropie de Mosul, al doilea oraş din Irak, căzut în mâinile jihadiştilor SI în iunie 2014, şi unde şeful organizaţiei a proclamat 'califatul' din Irak şi Siria.

Treisprezece miniştri ai apărării din state membre ale coaliţiei internaţionale împotriva Stat Islamic (coaliţie care numără circa 60 de ţări), cu SUA în frunte, se reunesc marţi la Paris pentru a discuta despre ofensivă şi a examina diferitele scenarii de luat în calcul în timpul şi după recucerirea oraşului Mosul.

„Nu se ştie cum va reacţiona Daesh. Există diferite ipoteze, care merg de la o tentativă de fugă generală pentru a se dispersa în noi teatre de operaţiuni, la o luptă până la moarte la Mosul pentru a produce un maxim de pierderi irakienilor şi luptătorilor kurzi peshmerga”, potrivit sursei franceze.

Estimările occidentale se referă la 5.000-6.000 de combatanţi ai Stat Islamic la Mosul.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole