Antena 3 CNN Actualitate Medicii din linia întâi, prinși cu adeverințe false care îi scuteau de tratarea pacienților COVID

Medicii din linia întâi, prinși cu adeverințe false care îi scuteau de tratarea pacienților COVID

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 10:22 29 Oct 2021 Modificat la 10:25 29 Oct 2021

Ministrul Cseke Attila trimite corpul de control la mai multe unități spitalicești după ce au apărut informații că cel puțin 12 cadre medicale și-au luat adeverințe false pentru a fugi de responsabilitatea tratării bolnavilor de COVID.

Măsura a fost luată după ce Ministerul Sănătății a primit sesizări privind existența unui număr de 12 cazuri semnalate în două unități sanitare din Capitală.

Medicii ar fi obținut adeverințe false care i-ar fi scutit de efectuarea gărzilor și de tratarea pacienților infectați cu COVID19. 

Din primele informații, se pare că medicii nu ar fi suferit de problemele de sănătate trecute în respectivele adeverințe. 

“Am luat decizia de a trimite corpul de control pentru verificări, din respect pentru personalul medical aflat în linia întâi, dar și pentru pacienții care așteaptă din partea noastră corectitudine și profesionalism. Nu se poate ca unii să muncească de luni întregi fără oprire și alții să se sustragă nejustificat. Vom trimite astfel de controale la toate sesizările pe care le vom primi până oamenii vor înțelege că trebuie să își facă datoria”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, potrivit Mediafax. 

Etichete: medici Cseke Attila
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole