"Așa ceva ar fi inadmisibil. Noi am simțit că este momentul să atragem atenția asupra consecințelor pe care un astfel de ordin le-ar putea avea. Lucrul acesta cu neprimirea celorlalți bolnavi, alții decât cei de COVID, l-am trăit și anul trecut și credeam că am învățat destule din greșelile anului trecut că să nu le repetăm și anul acesta.", a spus Renate Weber, la Antena 3.
"Oamenii au dreptul să primească îngrijiri medicale în sistemul de stat. Nu putem să forțăm oamenii să se ducă în sistemul privat, nici nu ar avea posibilitățile financiare pentru așa ceva. Nu e normal. Oamenii contribuie la sistemul de asigurări de sănătate și au dreptul să fie îngrijiți în conformitate cu bolile pe care le au, chiar dacă unele nu sunt urgențe", a adăugat Avocatul Poporului.
Potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului, instituția s-a sesizat din oficiu în contextul declarațiilor șefului DSU, Raed Arafat, care a anunțat luni că, din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, managerii unităților sanitare publice cu paturi vor suspenda internările pentru operații şi pentru alte tratamente şi investigații care nu reprezintă urgențe, cu anumite excepții.
„Deși înțelegem situația epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenția că dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceștia decât opțiunea efectuării actului medical în unități sanitare private. Astfel, situaţia de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetățeni, situație care, în opinia noastră, este de neacceptat”, se arată în comunicat.
„Acest lucru este neconstituțional și nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistență medicală în unitățile sanitare de stat”. Conform Avocatului Poporului, restrângerea poate fi făcută numai prin lege.
Renate Weber reaminteșe că, încă din luna aprilie 2020, instituția a atras atenția asupra problemelor pe care le poate genera suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale.
Demersurile Avocatului Poporului au fost aduse la cunoștința ministrului interimar al Sănătății și șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.