Antena 3 CNN Sport Off Sport Suspectul reţinut pentru uciderea suporterului dinamovist ar face parte din galeria Rapidului

Suspectul reţinut pentru uciderea suporterului dinamovist ar face parte din galeria Rapidului

<1 minut de citit Publicat la 13:52 26 Aug 2016 Modificat la 13:52 26 Aug 2016

Alexandru Badea, bărbatul de 25 de ani reţinut pentru uciderea suporterului dinamovist nu face parte din galeria Stelei, aşa cum au circulat zvonurile, ci din cea a Rapidului, susţin pentru ProSport surse autorizate. Poliţia l-a reţinut imediat după decesul lui Adrian Matei, puştiul de 18 ani care a fost lovit cu o sticlă în cap în timp ce se întorcea de la meciul Steaua - Dinamo, iar apropiaţii lui Badea vorbesc despre felul în care presupusul criminal s-ar fi comportat în seara de sâmbătă. ”El face parte din galeria Rapidului şi mi-a zis după derby că au ieşit ţiganii să se bată cu câinii”, spune un vecin al lui Badea pentru ProSport.

Omul care a ţinut să îşi păstreze anonimatul a susţinut pentru ProSport că Alexandru Badea a făcut parte dintr-un grup care se afla în zona conflictului în seara meciului Steaua - Dinamo. Cu privire la echipa cu care simpatizează Badea, mărturiile sunt că este fan al Rapidului: ”Îl ştiu din şcoala generală, e rapidist de mic, mergea şi în deplasări. De curând a fost şi la ziua Rapidului când au împlinit ei nu ştiu câţi ani”. Potrivit unor informaţii, Badea ar face parte din gruparea CDI (Chicos del Infierno) a galeriei rapidiste.

Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole