Inițial, autoritățile nu au oferit detalii cu privire la felul în care s-a încheiat acest incident și nici care este starea suspectului.
La circa o oră după anunțul conform căruia "confruntarea s-a încheiat", locotenentul Nathan Dennis, de la Poliția Autostrăzilor din statul Ohio, a confirmat că suspectul a fost ucis de forțele de ordine.
Dennis susține că ofițerii de poliție au încercat să negocieze cu bărbatul înarmat și să-l aresteze "folosind tactici non-letale", însă aceste eforturi au eșuat.
Suspectul a fost împușcat când a ridicat arma către polițiști, a precizat oficialul.
Presa americană: suspectul s-a ascuns cinci ore într-un lan de porumb
Surse anonime invocate de presa americană susțin că, înainte să fie ucis, suspectul s-ar fi ascuns timp de cinci ore într-un lan de porumb.
Departamentul pentru gestionarea situațiilor de urgență din districtul Clinton a ridicat în jurul orei locale 16:25 restricțiile impuse pentru localizarea și izolarea lui.
Incidentul de joi s-a declanșat atunci când un bărbat înarmat a încercat să intre în sediul FBI din orașul Cincinnati, statul american Ohio, în jurul orei locale 9:15.
Tentativa nu a reușit iar suspectul a fugit.
Mai multe relatări concordante ale presei de peste Ocean indică faptul că fugarul era înarmat cu o armă semi-automată tip AR-15 și cu un pistol de împușcat cuie.
Urmărit pe autostradă și încolțit într-o zonă izolată ulterior de autorități
Un echipaj al poliției a depistat vehiculul suspectului pe autostrada interstatală 71, la circa 20 de minute de la tentativa de forțare a intrării în sediul FBI, a spus locotenentul Nathan Dennis, purtător de cuvânt al Poliției Autostrăzilor din Ohio.
Polițiștii au încercat să tragă pe dreapta vehiculul suspectului, dar acesta a fugit din nou.
În timpul urmăririi, din mașina suspectului s-au tras focuri de armă către echipajul de poliție.
Polițiștii au tras, la rândul lor, asupra fugarului.
Ulterior, autoritățile au comunicat că bărbatul suspect a fost "izolat" într-o anumită zonă și că, în afara perimetrului respectiv, nu sunt riscuri pentru populație.
O sursă din cadrul forțelor de ordine a declarat pentru CNN că suspectul a fost identificat.
Anchetatorii investighează legăturile suspectului cu un grup care a atacat Capitoliul pe 6 ianuarie 2021
The New York Times relatează că suspectul este Ricky Shiffer, un bărbat de 42 de ani.
Anchetatorii caută eventuale legături ale acestuia cu grupuri extremiste, inclusiv cu unul care a participat la atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului.
Shiffer (foto principală, dreapta-sus) ar fi apărut într-un material video postat pe Facebook pe 5 ianuarie 2021.
Clipul îl înfățișează pe bărbat în timp ce participa la un miting pro Donald Trump în Washington, în noaptea dinaintea asaltului dat de susținătorii fostului președinte asupra sediului legislativului american.
Incidentul din Cincinnati, la trei zile după percheziția FBI la reședința lui Donald Trump
Associated Press notează că în ultimele zile s-au înmulțit amenințările la adresa agenților și birourilor FBI din întreaga țară, după percheziția efectuată, luni, la reședința din Florida a fostului președinte Donald Trump, suspectat că a sustras și distrus documente confidențiale la care a avut acces în timpul mandatului său.
Sursa citată semnalează Gab, o rețea de socializare populară în rândul celor care susțin supremația rasei albe și au opinii anti-semite și unde au fost publicate avertismente că urmează o "revoluție armată".
"În ceea ce privește problema amenințărilor, voi spune că sunt întotdeauna îngrijorat de violența și de amenințările cu violența împotriva forțelor de ordine. Orice amenințare făcută împotriva forțelor de ordine, inclusiv a bărbaților și femeilor din FBI, ca și în cazul oricărei instituții de acest fel, este deplorabilă și periculoasă", a reacționat Christopher Wray, directorul poliției federale americane.
Un cont "Ricky Shiffer" de pe Truth Social i-a îndemnat pe americani să pună mâna pe arme în ziua percheziției la reședința lui Trump
Fotografii ale lui Ricky Walter Shiffer și postări ale acestuia pe rețeaua Truth Social - controlată de Donald Trump - au început să circule pe internet la scurt timp după ce presa americană a publicat identitatea bărbatului care a încercat să forțeze intrarea în sediul FBI din Cincinnati.
Capturi ale mesajelor postate pe Truth Social sub numele de utilizator Ricky Shiffer (@rickywshifferjr) arată că persoana din spatele acestui cont a reacționat în ziua în care agenții FBI au percheziționat reședința din Florida a lui Donald Trump.
[GAL layout="2"]"Oameni buni, asta e. Sper ca apelul la arme să vină din partea cuiva mai calificat, dar, dacă nu, acesta este apelul meu la arme. Lăsați munca, mâine, de îndată ce se deschide magazinul de arme / al armatei sau marinei / magazinul de amanet, luați ce aveți nevoie și fiți gata de luptă. Nu trebuie să tolerăm una ca asta. Ne-au condiționat să acceptăm tirania și consideră că nu putem face nimic timp de doi ani. De data asta, trebuie să răspundem prin forță. Dacă știți de proteste sau atacuri, vă rog să postați aici", se spune într-un mesaj.
Întrebat de un alt utilizator Truth Social dacă propune recurgerea la terorism, @rickywshifferjr răspunde:
"Nu, propun război. Fiți gata să ucideți inamicul, nu să trageți la întâmplare acolo unde se duc stângiștii, nu să incendiați autobuze în care se află transsexuali, nici să-i găsiți pe cei cu simboluri stângiste în curte și să-i bateți. Violența nu înseamnă (numai) terorism. Ucideți-i fără avertisment pe agenții FBI și fiți gata să doborâți orice inamici activi al poporului și pe cei care încearcă să vă împiedice să faceți asta".