Antena 3 CNN Actualitate Surse: Profesorul de la Colegiul Sava, acuzat de viol, este în stare gravă la spital după ce a luat multe medicamente

Surse: Profesorul de la Colegiul Sava, acuzat de viol, este în stare gravă la spital după ce a luat multe medicamente

Raluca Măndoiu
2 minute de citit Publicat la 12:49 31 Iul 2024 Modificat la 12:49 31 Iul 2024

Profesorul de la Colegiul Sfântul Sava din Capitală, reținut pentru viol și agresiuni asupra minorilor, este în stare gravă la spital, după ce ar fi încercat să-şi ia viaţa.

Bărbatul a ajuns în comă la spital, după ce un apropiat al acestuia ar fi sunat la 112 pentru a cere ajutor.

Profesorul de la Colegiul Sfântul Sava este în continuare internat şi, potrivit surselor medicale, este în stare gravă, internat la secția de terapie intensivă, la secţia de Toxicologie a Spitalului de Urgenţă Floreasca, din Capitală.

Potrivit aceloraşi surse, bărbatul ar fi luat mai multe medicamente, de diverse tipuri, inclusiv Xanax, antibiotice şi antiinflamatoare.

Marţi seară, în jurul orei 21:00, un apropiat de-al acestuia a venit la el acasă, a intrat și a văzut că bărbatul zecea pe pat inconștient, astfel că a cerut sprijinul ambulanței. 

Medicii au decis să îl transporte de urgență la spital, acolo unde a primit îngrijiri, iar pe de altă parte, polițiștii au fost și ei sesizați. 

Astăzi urmează să se facă o cercetare la fața locului, să se investigheze apartamentul și să se stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat. 

Profesorul era cercetat, în prezent este sub control judiciar, astfel că are obligația ca săptămânal să se prezinte la poliție. 

Este vorba de un dosar în care este vizat de infracțiuni sexuale, fiind acuzat că ar fi agresat doi minori cu vârste de 16 și 17 ani.

„La data de 31 iulie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 12 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 01.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la camera de gardă a unei unități medicale, din Sectorul 1, se află un bărbat, în vârstă de 51 de ani, victima unei tentative de suicid.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au luat legătura cu medicul de gardă, care le-a comunicat că bărbatul în cauză, ce se afla în stare gravă, a fost adus de la o adresă din Sectorl 3, de către un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Cercetările sunt continuate de Secţia 12 Poliţie, pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, informează DGPMB.

Poliţiştii urmează să meargă la locuinţa profesorului.

„La data de 25.07.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva bărbatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol săvârşit asupra unui minor şi agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor”, a anunţat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Conform anchetatorilor, la data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în mun. Bucureşti, sector 3, „inculpatul a întreţinut cu persoana vătămată, un băiat în vârstă de 17 ani, un act sexual oral, profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”.

De asemenea, la data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuinţă din municipiul Bucureşti, sector 3, inculpatul „a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziţia de autoritate şi încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”.
Judecătoria sectorului 3 a respins vineri propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul profesorului. Instanţa l-a plasat pe bărbatul de 51 de ani sub control, judiciar pentru 60 de zile.

„Respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul SPINEANU-DOBROTĂ SORIN-PAUL”, se arată în minuta instanţei, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 25.07.2024 şi până la data de 22.09.2024, inclusiv.

 

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole