Antena 3 CNN Actualitate Surse: Mișcare de ultimă oră a lui Liviu Dragnea, după ce i-a cerut demisia lui Sorin Grindeanu. Au loc negocieri în biroul liderului PSD

Surse: Mișcare de ultimă oră a lui Liviu Dragnea, după ce i-a cerut demisia lui Sorin Grindeanu. Au loc negocieri în biroul liderului PSD

1 minut de citit Publicat la 15:14 13 Iun 2017 Modificat la 15:14 13 Iun 2017

Update:  Noi informaţii de ultimă oră în mega-scandalul politic care zguduie Guvernul şi PSD.

Potrivit unor surse, Liviu Dragnea le-a promis mai multor lideri PSD posturi într-un eventual viitor Guvern, în schimbul susţinerii pentru a îl demite pe Sorin Grindeanu.

Discuţiile au loc în biroul lui Liviu Dragnea, unde sunt mai mulţi apropiaţi ai săi. Una dintre variantele vehiculate este ca unii dintre miniştri să îşi depună demisiile încă de astăzi.

Știre inițială: Liviu Dragnea i-a cerut demisia lui Sorin Grindeanu la întâlnirea pe care cei doi au avut-o aseară, spun surse politice. Astfel, în cadrul discuţiilor care au avut loc la sediul PSD, Dragnea i-ar fi reproşat premierului întârzierile aplicării unor măsuri din programul de guvernare, printre care neimplementarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Nu ar fi prima discuție în care liderul PSD îi cere acest lucru premierului.

Aceste lucruri se întâmplă înainte de Comitetul Executiv Național, acolo unde va fi prezentat raportul privind implementarea programului de guvernare.

Răspunsul pe care îl dă Sorin Grindeanu este de fiecare dată negativ, asta spun surse politice apropiate acestor discuții. În urma acestor răspunsuri negative, vom vedea care va fi calea pe care partidul, în frunte cu Liviu Dragnea, o vor urma pentru debarcarea premierului, care pare să fie varianta pe care au ales-o în urma acestui raport.

Premierul Sorin Grindeanu se pare că a refuzat să își dea demisia și asta va conduce către mai multe scenarii. Și anume, în Comitetul Executiv Național, îi va fi retras sprijinul politic și pentru a forța demisia premierului vor fi solicitate și alte demisii ale unor oameni din interiorul Cabinetului Grindeanu. Un alt scenariu este acela de a depune moțiune de cenzură împotriva propriului guvern.

Aşadar, mai sunt 24 de ore până când vom afla dacă mai avem un guvern.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole