Antena 3 CNN Politică Surse: Dacian Cioloș, întâlnire cu liderii Opoziției, Orban și Barna, după ce a anunțat că-și face partid

Surse: Dacian Cioloș, întâlnire cu liderii Opoziției, Orban și Barna, după ce a anunțat că-și face partid

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:35 10 Dec 2017 Modificat la 14:35 10 Dec 2017

Fostul premier Dacian Cioloş, preşedintele PNL, Ludovic Orban, cel al USR, Dan Barna, împreună cu reprezentanţii mai multor ONG-uri şi asociaţii civice se vor întâlni, duminică după-amiază, pentru a discuta pe tema protestelor, au declarat surse oficiale. 

Conform surselor citate, întâlnirea va avea loc de la ora 16.30. 

Duminică seară sunt anunţate proteste în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară faţă de modificările legile justiţiei. 

Pe de altă parte, fostul premier Dacian Cioloş a anunţat, în cadrul unei întâlniri a comunităţii Platforma România 100, că din această structură se va desprinde un partid ce urmează a fi prezentat în lunile următoare şi care nu va acţiona împotriva celor cu "acelaşi ADN", fiind deschis colaborării cu cei cu care împărtăşeşte valori comune

"Din platforma România 100 se va desprinde un partid politic. (...) Fără nicio îndoială. E clar şi noi, cel puţin, cei care am fondat Platforma România 100, suntem hotărâţi să facem lucrul acesta. (...) Trebuie să fie un proces natural, şi nu unul forţat. (...) Da, se va desprinde un partid politic din Platforma România 100, dar care are nevoie de o fundaţie solidă, o fundaţie de principii, de idei, valori şi are nevoie, mai mult decât atât, de o viziune şi de programe şi chiar de proiecte. E important să arătăm oamenilor nu doar o viziune şi o ideologie, e nevoie să arătăm în ce se traduce ideologia sau în ce se traduc acele valori, principii, etică, morală care pot să contureze la un moment dat şi ideologia", a spus Cioloş. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole