Biroul Electoral Central a decis, luni, să admită candidatura președintei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidențiale. Gavrilă și-a depus candidatura sâmbătă, fiind înconjurată la sediul BEC de bodyguarzi.
UPDATE 16:15 – Rămâne de văzut dacă vor fi depuse sau nu contestaţii privind candidatura la prezidenţiale a şefei de la POT, Anamaria Gavrilă.
"Biroul Electoral Central a comunicat în urmă cu scurt timp, în mod oficial, că a acceptat această candidatură a Anamariei Gavrilă, şefa POT. Însă, vom vedea dacă va face un pas în spate şi dacă se va retrage, aşa cum spunea atât liderul AUR, George Simion, cât şi lidera POT, Anamaria Gavrilă, că unul dintre ei ar trebui să facă un pas în spate în momentul în care cele două candidaturi ar putea fi validate de către Biroul Electoral Central. Şi, ulterior, dacă nu vor exista contestaţii la Curtea Constituţională, care să-i împiedice pe aceştia să intre în cursa pentru alegerile prezidenţiale.
În cazul lui George Simion au existat deja trei contestaţii, discutate de cei Curtea Constituţională la finalul săptămânii trecute. Toate acestea au fost respinse, ceea ce înseamnă că, până la momentul respectiv, mai exact până aseară, George Simion avea dreptul să candideze. Însă, în această dimineaţă, au mai apărut două contestaţii la Curtea Constituţională care sunt discutate exact în aceste momente şi vom vedea răspunsul CCR din moment în moment", a spus jurnalista Xenia Croitoru, la Antena 3 CNN.
UPDATE 16:24 – După ce a aflat decizia celor de la BEC, Anamaria Gavrilă a declarat că va exista o discuţie în interiorul celor două formaţiuni politice – în interiorul de la AUR, dar şi al celor de la POT – pentru a decide cine ar putea să facă un pas în spate. Însă, există, surse care spun că vor fi sondaje în interiorul formaţiunilor politice, atât la AUR, cât şi la POT pentru a vedea cine dintre cei doi este mai bine cotat.
"Surse politice spun că George Simion este cel care ar sta mai bine în sondaje faţă de Anamaria Gavrilă şi că acesta ar avea şanse dintre cei doi să rămână în cursa pentru alegerile prezidenţiale", a mai precizat jurnalista Xenia Croitoru, la Antena 3 CNN.
Ştire iniţială: Potrivit declarațiilor anterioare, Gavrilă a anunțat că vrea să ajungă președinte pentru a relua turul doi. De altfel, aceasta a anunțat, împreună cu George Simion, că își depun ambii candidatura la prezidențiale pentru ca, mai apoi, dacă sunt acceptate candidaturile, unul dintre ei să se retragă. Planul ar fi fost discutat împreună cu Călin Georgescu.
Pentru Anamaria Gavrilă au strâns semnături și membri AUR, motiv pentru care deputatul AUR George Becali a anunțat că pleacă din partid.
„M-am retras din AUR pentru că pe George Simion eu l-am înțeles, am zis că face o mișcare politică și speculează politic și foarte bine a jucat. Numai că de la a specula politic până la a călca demnitatea e mare diferență. Eu sunt în AUR, am înțeles că îl susții pe Georgescu, dar ca să vii să strângi semnături pentru Anamaria Gavrilă, e sub demnitatea mea, ca AUR. Eu nu mai pot să fiu AUR dacă AUR strânge semnături pentru Gavrilă. Am zis că bă nu pot, e prea mult, mă retrag și cu asta basta”, a declarat Becali.
Duminică, CCR a respins contestațiile făcute împotriva lui George Simion și i-au admis acestuia candidatura la prezidențiale.
Membrii BEC se pronunță, luni, pe candidaturile depuse de Anamaria Gavrilă (POT), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale), Daniel Funeriu (independent), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Remus Pricopie (independent), Oana Creţu (Partidul Social Democrat Unit), Gelu Drăgan (independent), Constantin Titian Filip (independent) şi Gicu-Romeo Tiţă (independent).
Până în prezent, Biroul Electoral Central a înregistrat opt candidaturi: Nicuşor Dan (independent), Crin Antonescu (Alianţa România Înainte), Victor Ponta (independent), Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR), Lavinia Şandru (PUSL), Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român), John-Ion Banu-Muscel (independent).
Totodată, BEC a respins opt candidaturi depuse de Diana Şoşoacă (SOS România) şi de independenţii Călin Georgescu, Petru Mîndru - de două ori, Maria Marcu - de trei ori, Ion Popa, Paul Ispas, Matei Vanea, Constantin Vieriu.
Potrivit calendarului alegerilor, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturii, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale. Pe 20 martie candidaturile rămân definitive.