Antena 3 CNN Actualitate Surse: Alfred Bulai rămâne internat în spital. Medicii vor încerca să-l opereze săptămâna viitoare

Surse: Alfred Bulai rămâne internat în spital. Medicii vor încerca să-l opereze săptămâna viitoare

B.C.
2 minute de citit Publicat la 14:28 11 Sep 2024 Modificat la 14:29 11 Sep 2024

Sociologul Alfred Bulai va rămâne internat în spital. Potrivit unor surse medicale, doctorii vor încerca să-l opereze luni. El este conștient și poate vorbi.

Vinerea trecută, Alfred Bulai a fost dus din Arestul Central la Spitalul Universitar, după ce a suferit un infarct.

El a fost transferat ulterior la Spitalul Militar, unde este internat în prezent, aflându-se sub supravegherea medicilor.

Pe 5 septembrie, judecătorii au admis cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 de arestare preventivă pentru 30 de zile a sociologului Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, în dosarul privind folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. 

„Procurorii din cadrul acestui parchet au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un fost profesor universitar din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală şi două infracţiuni de folosirea abuzivă în scop sexual a funcţiei”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Ce acuzații i se aduc sociologului

El a prezentat şi unele dintre faptele pentru care Bulai este urmărit penal.

„Procurorii au reţinut în sarcina inculpatului următoarele: la data de 4 iulie 2022, în timp ce se aflau în camera în care era cazat inculpatul, în contextul sesiunii individuale de feedback din ultima zi a stagiului de practică efectuat în comuna Sadova, judeţul Suceava, prin exercitarea de presiuni psihice, umilire şi prin impunerea unei anume conduite privind viaţa sa sexuală, profitând totodată de poziţia de autoritate decurgând din relaţia cadru didactic - student, a constrâns-o moral pe persoana vătămată să suporte un act de natură sexuală, prin aceea că a determinat-o să se dezbrace de tricou, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale'”, precizează Daniel Nedela.

Potrivit procurorului, în aceeaşi perioadă, în cadrul aceluiaşi stagiu de practică, prin constrângere morală şi, totodată, profitând de poziţia de autoritate pe care o avea asupra acesteia, în baza relaţiei cadru didactic - student, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale, ar fi comis împotriva persoanei vătămate acte de natură sexuală, materializate în îmbrăţişări, încercarea de a o săruta cu forţa şi atingeri cu tentă sexuală în zona şi la nivelul spatelui, umerilor şi picioarelor.

De asemenea, acesta a arătat că, în perioada decembrie 2023 - mai 2024, profitând de aceeaşi poziţie, inculpatul ar fi pretins din partea victimei, repetat, prin sugestii sexuale conotative, favoruri de natură sexuală, şi anume, să întreţină relaţii sexuale.

Procurorul a mai afirmat că orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă.

„Aceste fapte nu pot fi tolerate, este inadmisibil şi inacceptabil şi este de datoria noastră să asigurăm un mediu sigur în care educaţia să se desfăşoare în condiţii de respect, demnitate şi integritate. Orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă, iar Ministerul Public va acţiona cu fermitate împotriva tuturor persoanelor care comit astfel de fapte”, a dat asigurări Daniel Nedela.

Tribunalul Bucureşti a stabilit pentru joi, 12 septembrie, data la care va judeca contestaţia înaintată de Alfred Bulai la decizia Judecătoriei Sectorului 1 privind arestarea sa preventivă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole