Antena 3 CNN Actualitate Social Trupurile neînsuflețite a două surori, descoperite într-o casă din Rodna. Principalul suspect este chiar fratele lor

Trupurile neînsuflețite a două surori, descoperite într-o casă din Rodna. Principalul suspect este chiar fratele lor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:11 17 Noi 2023 Modificat la 20:11 17 Noi 2023

Autoritățile nu pot spune, deocamdată, dacă a fost vorba despre o crimă, un accident sau dacă femeile au murit din cauza naturale.

Cele două surori locuiau cu fratele lor în locuința din Rodna, județul Bistrița-Năsăud.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, cele două au fost găsite decedate, în stare avansată de putrefacție, în interiorul locuinței. La fața locului, o echipă formată din criminaliști și polițiști de la investigații criminale efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul. Totodată, urmează a fi efectuate necropsiile care vor stabili cu exactitate cauzele deceselor”, precizează IPJ BN, potrivit publicației Bistrițeanul.

Sure judiciare au precizat pentru News.ro că fratele celor două femei a fost identificat şi ridicat pentru a fi dus la audieri. Aceleaşi surse au precizat că nu bărbatul a fost cel care a anunţat la Poliţie dispariţia surorilor sale.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole