Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, în unanimitate, un raport de admitere unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, prin care începând cu 1 ianuarie 2020 supraacciza la carburanţi operată din cursul anului 2017 va fi eliminată.
De asemenea, Comisia a decis ca de la 1 ianuarie 2020 să fie eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă cu timp parţial, în vederea aplicării unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat şi nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară.
Proiectul, iniţiat de 53 de parlamentari liberali, va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Deputatul PNL Robert Sighiartău a afirmat că "supraacciza la carburanţi a afectat economia românească, a generat inflaţie şi banii nu s-au dus în infrastructură".
Deputatul PNL Dan Vîlceanu a amintit că, încă de la introducerea supraaccizei, PNL a explicat că transportatorii vor fi nevoiţi să alimenteze în altă ţară. "Aşa s-a şi întâmplat. După un an de la introducerea supraaccizei, a fost o mai slabă colectare din accizele pentru carburanţi decât înainte de introducerea acesteia. Deci acum ar trebui să vedem o uşoară scădere a preţului la combustibil", a spus Vîlceanu.
Robert Sighiartău a estimat că la 50 litri combustibil, se vor economisi aproximativ 30 de lei
„Am înregistrat o primă mare victorie în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților: Supraacciza la carburanți și supraimpozitarea contractelor part-time au fost eliminate!
Urmează bătălia și votul final în plenul Camerei. Sunt sigur că vom fi victorioși și acolo.
Românii trebuie să scape de supraacciza oneroasă la carburanți și de supraimpozitarea muncii part-time. Ar fi unele dintre cele mai bune vești de sărbătorile de iarnă”, a scris Robert Sighiartău, deputat PNL și membru al comisiei, pe Facebook.