Antena 3 CNN Actualitate Superman din Chitila a fost încătuşat, după ce a cerut taxă de 10.000€ unor vecini

Superman din Chitila a fost încătuşat, după ce a cerut taxă de 10.000€ unor vecini

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:24 09 Iun 2021 Modificat la 10:24 09 Iun 2021

Superman Neamţu, bărbatul din Chitila, a fost acuzat de vecinii săi de şantaj, după ce le-a cerut bani pentru a le permite să locuiască în continuare lângă el.

Oamenii au depus o plângere la Poliţia împotriva lui Superman, iar anchetatorii au organizat un flagrant, ocazie cu care l-au prins pe bărbat în timp ce primea banii de la vecinii săi.

"La data de 8 iunie a.c., polițiștii din Chitila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au constatat o infracțiune flagrantă de șantaj, în sectorul 1 București, persoana bănuită fiind un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care, prin amenințări cu acte de violență, realizate în mod repetat, ar fi constrâns victima, să îi dea 10.000 de euro, pentru a-i permite să locuiască în vecinătatea locuinței sale.  

În urma probatoriului administrat, polițiștii orașului Chitila au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, față de bărbatul bănuit, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propuneri legale. 

În cauză, polițiștii din Chitila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR", se arată într-o informare a Poliţiei.

Etichete: chitila
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole