Antena 3 CNN International News După "Super Tuesday", America se îndreaptă spre o reeditare a luptei Joe Biden - Donald Trump pentru Casa Albă | Nikky Haley a furnizat o surpriză în Vermont iar Trump promite "unitate" în Partidul Republican

După "Super Tuesday", America se îndreaptă spre o reeditare a luptei Joe Biden - Donald Trump pentru Casa Albă | Nikky Haley a furnizat o surpriză în Vermont iar Trump promite "unitate" în Partidul Republican

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 08:06 06 Mar 2024 Modificat la 08:32 06 Mar 2024

În așa-numita "Super Tuesday" (Super Marți), în SUA au avut loc alegeri primare în 16 state și un teritoriu de peste mări al Statelor Unite.

Votul de marți a dat posibilitatea pretendenților republican și democrat la președinție să adune delegați pentru nominalizare și s-a desfășurat, în mare măsură, conform estimărilor.

Proiecțiile publicate de CNN în această dimineață arată că, în tabăra republicană, Donald Trump a câștigat 893 de delegați.

Contracandidata sa în sânul partidului, Nikki Haley, a strâns mult mai puțini: 66.

Haley a furnizat o surpriză, câștigând alegerile primare republicane din statul Vermont, conform proiecțiilor înainte de rezultatele finale.

Este a doua victorie a fostei ambasadoare SUA la ONU, după cea din Washington DC.

Trump și Biden au dominat "Super Tuesday"

În tabăra democraților, Joe Biden și-a adjudecat 1.289 de delegați.

CNN reamintește că este nevoie de 1.215 din 2.429 de delegați pentru a câștiga nominalizarea republicană la președinție și de 1.968 din 3.934 de delegați pentru a câștiga nominalizarea democrată.

Asta înseamnă că Trump are nevoie de 22,1% din delegații rămași pentru a câștiga nominalizarea, potrivit analizei CNN.

La rândul său, Joe Biden nu are, practic, contracandidat.

În schimb, republicana Haley are în față o misiune practic imposibilă: să câștige 78,8% din delegații rămași.

După "Super Tuesday", controlul lui Trump asupra nominalizării republicane la președinție este foarte aproape de confirmarea oficială, remarcă presa internațională.

Fostul președinte a promis "unitate" în Partidul Republican după scrutinul de ieri.

"Vă mulțumesc foarte mult. Nu degeaba i se spune Super Marți. Este o zi importantă.

Experții și nu numai mi-au spus că nu a mai fost niciodată o Super Marți ca asta. Niciodată nu a fost ceva atât de concludent. A fost o noapte uimitoare. Avem un Partid Republican grozav, cu un talent extraordinar, și vrem să avem unitate.

Vom avea unitate, iar acest lucru se va întâmpla foarte repede", a spus Trump în fața susținătorilor săi.

Scrutinul a fost organizat în Alabama, Arkansas, California, Colorado, Massachusetts, Minnesota, Carolina de Nord, Oklahoma, Tennessee, Texas, Utah, Vermont și Virginia. 

În Alaska alegerile primare au fost organizate doar pentru republicani, iar în Iowa s-a încheiat procesul de alegere prin corespondență al democraților.

De asemenea, s-a mai votat în Samoa Americană.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole