Simona Halep a obținut, în premieră, calificarea în finala de la Wimbledon, după ce a trecut în două seturi de ucraineanca Elina Svitolina (8 WTA), scor 6-1, 6-3.
Astfel, Simona Halep s-a calificat în finală la Wimbledon, acesta fiind cel mai bun rezultat din carieră la All England Club, după ce, în 2014, ajunsese până în semifinale.
Pentru calificarea în finală, Simona Halep primeşte 1.322.937 de euro, sumă care poate creşte la 2.645.874 de euro în caz de victorie în actul final.
În ultimul act la ediția din acest an de la Wimbledon, Simona Halep o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre Serena Williams (10 WTA) și Barbora Strycova (54 WTA). Finala se va juca sâmbătă, la o oră ce va fi anunțată ulterior.