Accidentul de la 2 Mai s-a soldat cu uciderea, pe loc, a Robertei Dragomir și a lui Sebastian Olariu. Alți trei tineri au fost răniți.
Cei trei răniți s-au constituit părți civile și solicită câte un milion de euro fiecare, drept daune.
Pentru Roberta Dragomir s-au constituit părți civile mama, tatăl, sora și doi bunici ai acesteia. Fiecare membru al familiei solicită daune în valoare de cinci milioane de euro.
În cazul lui Sebastian Olariu s-au constituit părți civile cei doi părinți, sora, doi bunici și două mătuși. Sumele cerute drept daune de această familie nu sunt cunoscute momentan, scrie Libertatea.
Prin urmare, daunele cumulate cerute de persoanele rănite și de familia Dragomir se ridică la suma de 33 de milioane de euro.
La această sumă se va adăuga cuantumul solicitat de familia Olariu.
Nu există pârghii legale pentru a-i determina părinții lui Vlad Pascu să plătească despăgubiri victimelor
Conform sursei citate, despăgubirile urmează să fie plătite de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), urmând ca această entitate să se îndrepte apoi împotriva inculpatului, în cadrul unui proces, pentru recuperarea sumei achitate către părțile civile.
Întrucât Vlad Pascu era major la momentul comiterii faptelor iar răspunderea penală este personală, daunele vor fi plătite din banii sau din valorificarea bunurilor acestuia, în măsura în care vor fi identificate.
Important este că nu există pârghii juridice pentru a obliga familia lui Vlad Pascu să plătească despăgubirile în locul acestuia.
Daunele materiale cerute de familiile victimelor se calculează pe baza înscrisurilor din dosar. Daunele morale, care nu pot fi evaluate pe baza dosarului, vor fi apreciate de judecătoarea Ancuța Popoviciu.
Publicația citată mai scrie că procesul lui Vlad Pascu se va judeca pe fond, cel mai probabil, pe data de 23 mai 2024, la Judecătoria Mangalia.
Infracțiunea cea mai gravă de care este acuzat Vlad Pascu se pedepsește cu maxim 7 ani de închisoare
Hotărârea va fi pronunțată de judecătoarea Popoviciu, care s-a remarcat pe parcursul procesului printr-o serie de gafe, în urma cărora s-a ales cu un dosar disciplinar la Inspecția Judiciară.
Luna trecută, Consiliul Superior al Magistraturii a respins propunerea inspectorilor judiciari, de suspendare din funcție a judecătoarei Popoviciu din dosarul lui Vlad Pascu, astfel că aceasta a rămas să judece în continuare acest caz.
Vlad Pascu este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor și părăsirea locului accidentului.
Conform legislației în vigoare, uciderea din culpă, cea mai gravă dintre cele patru infracțiuni, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.